Tunele

de Rodrick Gordon și Brian Williams

Coperta vol. I. (Clica ca s-o măreşti)
Coperta vol. I. (Clic ca s-o măreşti)

editura Corint Junior

(527 de pagini)

Will Burrows este un băiat de 14 ani, a cărui pasiune sunt săpăturile, pasiune pe care o împărtășește cu tatăl său. Totdeauna i s-a părut că nu are nimic în comun cu familia sa: mama lui este o femeie obsedată de televizor, tatăl lui lucrează la un muzeu, sora lui, Rebecca este domnișoara perfecțiune, iar el,  în privința aspectului, are părul alb și pielea foarte palidă, nesemănând cu niciunul din membrii familiei sale.

Când tatăl lui dispare într-un mod misterios, Will și prietenul lui, Chester pornesc în căutarea lui. Ei descoperă o lume subterană. Însă Styx, o organizație puternică a acelui loc nu le fac o primire deloc bună. Ba mai mult, nu-l lasă să se întoarcă la suprafață, în timp ce Chester zace într-o temniță. Will ajunge să-l cunoască pe Cal, un băiat din subteran, și-și descoperă legturile cu lumea subterană. Însă acum, tot ceea ce-și dorește este să-i salveze pe tatăl și pe prietenul lui și să evadeze. Aflați dacă va reuși.

Mi-a plăcut această carte pentru peripețiile băiețior în subteran. Cartea e plină de surprize, mai ales că unele personaje nu sunt ceea ce par a fi.

Rod Gordon & Brain Williams. Foto (C) Stuart Clarke
Rod Gordon & Brain Williams. Foto (C) Stuart Clarke

Protagonist: Will este curajos și hotărât. În ciuda primei sale experiențe din subteran, el s-a întors pentru a-și salva prietenul. Știa întotdeauna ceea ce dorea și nimeni nu-i putea schimba hotărârile. Nu-i place să-și arate slăbiciuile de față cu alții. La început era mai pripit, dar pe parcursul cărții devine mai prudent, odată ce înțelege pericolele subteranului. Odată, a făcut un sacrificiu pentru un prieten, deși ar fi putut muri din cauza asta, lucru care ne arată cât de importanți sunt prietenii pentru el.

Personaje principale: Will, Chester, Cal, domnul Burrows (tatăl lui Will), Rebecca,  unchiul Tam și prietenii lui, Bartleby (motanul imens al lui Cal) și Styx.

Nr. de volume: 5

Țel: Evadarea din subteran.

Elemente fantastice: lumea subterană, Styx, sferele luminoase, Orașul Etern (un oraș părăsit în urma unei molimi), etc.

O altă poză de atmosferă cu autorii...
O altă poză de atmosferă cu autorii…

Citită la: 12 ani

O recomand pentru: 11-20 de ani. Pentru puști, puștoaice și tineri. Pentru cititori mai avansați.

Format: mediu

De unde am această carte: Am împrumutat-o de la bibliotecă.

Timp de lectură: 1 min. 2 s pe pag./ aprox. 9 h.

 

2 thoughts on “Tunele

  1. La un momentdat am cautat la sectia pentru copii a bibliotecii serii de genul acesta. Tunele mi s-a parut destul de greoaie la citit, m-am pus in pielea unui adolescent. Si parca nu atat de atractiva, nu te tine prins in lectura. E drept ca dupa doua volume am abandonat, poate ca e genul de carte “keep going”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *