Prima carte găsită în iarbă

(fragment)

În dimineaţa aceea, eu şi Primula, surioara mea mai mică, de patruzeci de ani, zburam prin grădină. La un moment dat, am văzut o carte în iarbă. Lucru ciudat, era foarte mare, mult mai mare decât mine. Mirosea uşor a iasomie.

— Asta-i o calte de Oameni ? întrebă Primula.

— Nu există oameni ! De când mama ţi-a citit povestea aia, îţi ima­gi­nezi că există tot felul de personaje fantastice.

— Tleaba ta dacă nu clezi. Mai bine ajută-mă să duc caltea asta acasă.

— Ce vrei să faci cu ea?

— Să i-o alăt mamei.

Eu şi sora mea am încercat s-o ridicăm, dar n-am reuşit. Nici măcar nu se clintea.

— N-are rost să mai încercăm. E mai grea decât zece castane. Poate reuşim dacă ne-ajută nişte prietene.

În grădină mai erau şapte zâne. Ele ne-au ajutat să cărăm cartea în casa noastră din scorbura nr. 7, parter.

— Mamă, ia uite ce am găsit! am strigat.

— Unde ai găsit-o? m-a întrebat mama uimită.

— În iarbă. Oare de ce-i aşa mare? Cine ar putea-o citi?

— Nu ştiu. Scoateţi urieşenia asta din casă! Îmi spargeţi vazele!

— Eu cled că au sclis-o Oamenii. Melisa, vlei să-mi citeşti din caltea asta? Că tu ai optzeci de ani şi ai învăţat litelele…

— Cum vrei s-o citesc? E uriaşă. Literele-s mari ca nişte păianjeni.

— Atunci de ce n-o citeşti de sus ?

— Bine, să încercăm.

M-am ridicat până în tavan şi am citit titlul, scris pe coperta roşie:

— JUR…NA…LUL… MEU.

Povestea continuă… în carte!

Povestea aceasta  s-a numărat printre cele care au câştigat un premiu oferit de Editura Arthur şi a  apărut de curând în volumul „Care-i faza cu cititul. Juniorii,” care a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti, pe 23 noiembrie 2013.

Dacă doriţi să cititţi continuarea poveştii mele — alături de alte 19 texte scrise de puşti şi puştoaice din toată ţara — cumpăraţi volumul de AICI  !

(…)