de Jeaniene Frost

editura Leda

(478 de pagini)

De curând, am găsit la bibliotecă o carte numită „La jumătatea drumului spre mormânt”. Mi s-a părut interesant titlul (se pare că și eu mă mai las păcălită câteodată de așa ceva), așa că am împrumutat-o. De cum am început să citesc, mi-am dat seama că nu-mi place. Pe lângă faptul că avea multă violență, mai avea și un vocabular vulgar și un mesaj foarte ciudat: că e bine să ucizi. Am citit și alte cărți în care unele personaje trebuiau să ucidă, dar niciunul din acele personaje nu se bucura s-o facă, ci din contră, avea remușcări după asta. Însă protagonista acestei cărți adora să ucidă. Se ducea în cluburi, le făcea ochi dulci vampirilor, folosind un limbaj absolut scârbos și apoi îi ucidea, le tăia corpurile mărunt și îi îngropa în curtea din fața casei sale, în care avea un cimitir de vampiri. Însă marele ei țel era să-și găsească tatăl, care era un vampir și o părăsise pe mama ei cu mult timp în urmă și să-l ucidă. E o carte foarte sângeroasă, unde tot ce-și doresc personajele e să se ucidă între ele. Chiar și personajele care ar fi trebuit să fie pozitive (cum ar fi Cat) erau de fapt niște ucigași. Nu am citit decât începutul acestei cărți, dar nu vreau să continui această lectură. De asemenea, tata a văzut pe internet că „La jumătatea drumului spre mormânt” nu e recomandată minorilor. Eu nu aș citi-o nici dacă aș fi majoră. Nu o recomand nimănui.